INTERVIU Linda Vasilescu: Despre economie circulară și alternative eco-friendly pentru colete

Fepra
Fepra Sep 23, 2021 2:00:00 PM #Eco-interviurile Fepra

Distribuie articolul pe:
 

E-commerce-ul este un domeniu în continuă creștere, însă care necesită îmbunătățiri în ceea ce privește diminuarea amprentei de carbon. Printre conceptele care au reușit să aducă o schimbare pe această piață se află și cel propus de R-CREATE, o idee de business care se adresează atât zonei B2B, cât și B2C. Esența acestora constă în produsul principal, un ambalaj reutilizabil pentru transportarea coletelor, o alternativă eco-friendly a coletelor tradiționale, de unică folosință. Fiind o idee revoluționară pentru economia circulară, ne-am dorit să aflăm mai multe despre cum ajută acesta la reducerea amprentei de carbon, întregul proces de funcționare și posibilitățile de dezvoltare a acestei idei, direct de la Co-Fondatorul R-CREATE, Linda Vasilescu.

FEPRA: Cum v-a venit ideea de a construi acest concept?

Linda Vasilescu: Conceptul R-CREATE s-a născut într-un grup de lucru în cadrul rețelei Impact Hub, unde am încercat să creăm soluții practice de economie circulară la probleme reale de mediu. Ne-am oprit la zona de packaging în comerțul online, pentru că aceasta crește exploziv și, implicit,  daunele colaterale cauzate mediului. Am câștigat cu ideea noastră premiul I la incubatorul Reuse Hub organizat de Impact Hub București și PepsiCo, după care a urmat o perioadă lungă de validări și pivotări ale conceptului cu specialiști din logistică, fulfillment și digital. Suntem acum în situația de a pune pe piață un concept unitar, atractiv deopotrivă pentru magazinele online (B2B), dar și pentru clienții finali (B2C).

 

FEPRA: Cum funcționează conceptul vostru? Cât de mult este construit pe principiile economiei circulare?

Linda Vasilescu: Procesul propus este simplu: produsele sunt aduse clientului de către curier în ambalajul lor original și sigilate în ambalajul returnabil R-CREATE. Clientul desigilează, preia produsul și înmânează ambalajul returnabil curierului. Astfel, ambalajul reintră în circuitul de livrare şi după trecerea prin toate procedurile standard de tratament al retururilor, poate fi refolosit chiar şi de peste 20 de ori. La finalul ciclului de viață al ambalajului R-CREATE, el este preluat în vederea reciclării.

Linda Vasilescu ne-a vorbit și despre un alt element important legat de economia circulară și ambalajul dezvoltat de R-CREATE, anume că acest concept ține cont de aspectul monetizării,  ambalajul fiind închiriat și nu vândut.  

Din spusele Co-Fondatorului, monetizarea pe care o aduce acest produs respectă o coerență între fluxurile financiare și uzul propriu zis, astfel încât ,,clienții nu trebuie să își asume riscuri legate de lipsa de folosință”. Aceasta ne-a mai mărturisit obiectivul lor principal, acela de a opri producerea de deșeuri la sursă, înainte ca ele să devină sursă de poluare, prin înlocuirea ambalajelor de unică folosință cu o soluție circulară, refolosibilă.

 

FEPRA: Cât de sustenabile găsiți a fi produsele voastre și cum ajută ele la reducerea amprentei de carbon?

Linda Vasilescu: Producția: Pentru că urmărim amprenta de carbon pe care o producem, am căutat furnizori din zona noastră geografică pentru producerea genților R-CREATE. De asemenea, am încheiat un parteneriat tip cradle-to-cradle după care vom produce în viitor. 

Din spusele Lindei, prin acest parteneriat ei colectează și trimit ambalajele uzate către fabrica care le asigură producția, în vederea reciclării și a folosirii lor pentru următoarele tranșe de producție. În acest mod R-CREATE aduce valoare și din punct de veere al minimizării efectelor negative asupra mediului: ,,serviciul nostru devine realmente waste-free, iar pentru fabrică este valoros pentru că presupune un flux regulat de inputuri ce devin materie primă”.

Linda Vasilescu: Fluxuri operaționale: Folosim rutele deja existente ale curierului: ambalajul este preluat pe loc de la client și se întoarce către facilitățile logistice ale partenerilor online pe fluxul de retururi, nefăcându-se niciodată un drum suplimentar pentru a fi returnat. Experiența pilotului cu Fan Courier si Carturești arată că publicul este pregătit pentru o asemenea soluție.

Ultimul aspect menționat de Linda Vasilescu este spațiul economisit: ,,Pentru că ia forma produsului transportat, soluția R-CREATE oferă o economie de spațiu la transport între 15 si 35%, prin eliminarea aerului volumetric din cutiile tradiționale”. Cu siguranță, înlocuirea tuturor ambalajelor din coletărie cu R-CREATE s-ar traduce în mișcarea semnificativ redusă a mașinilor pentru transport.

 

FEPRA: Dacă importatorii sau producătorii vor folosi ambalajele voastre, mai au vreo răspundere legală de reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaje pe care le pun pe piață, pentru ambalajele de transport?

Linda Vasilescu: Colaborarea cu partenerii noștri (magazine online) se face în baza unui contract care prevede închirierea acestor ambalaje- pentru livrările respective, iar responsabilitatea legată de ambalaje (ecotaxa) dispare o dată cu ambalajul de unică folosință care este astfel salvat. Din păcate, însă, experiența noastră bazată pe discuțiile cu cei din online ne arată că aceste obligații legale sunt încă puțin cunoscute de comercianții online – fiind necesară, cu siguranță, popularizarea informațiilor pe scară mai largă.

 

FEPRA: Din ce materiale sunt făcute ambalajele voastre și cât rezistă?

Linda Vasilescu: Geanta R-CREATE este fabricată din polipropilenă cu rezistență mare, proiectată pentru cel puțin 20 de cicluri de folosire. La finalul ciclului de folosire acestea merg spre reciclare, pentru a deveni materie primă, pentru următoarele tranșe de producție.

 

FEPRA: Cum a reacționat piață, cum vă faceți cunoscuți, cărui public vă adresați?

Linda Vasilescu: În luna iunie, am făcut un test mai amplu cu Fan Courier si Cărturești, iar rezultatele au fost peste așteptări. Cu o integrare naturală în fluxul de cumpărare – soluția de ambalaj returnabil a fost aleasă din prima zi de 1 din 5 cumpărători  – ceea ce ne spune că clienții sunt pregătiți pentru schimbare. Testul a fost național și (surprinzător) 64% din cei care au optat pentru a primi cumpăraturile în ambalaj returnabil au fost din afara Bucureștiului. Soluția a trecut astfel testul logistic, iar din partea pieții am primit doar feedback-uri pozitive, de entuziasm chiar, ceea ce confirmă că publicul validează ideea noastră, iar industria de livrări online poate deveni mai eco-friendly.  

Cât despre publicul țintă, Linda Vasilescu ne-a vorbit despre conceptul R-CREATE, care este unul B2B2C, aceștia acționând pe două planuri: pentru magazinele online care folosesc soluția de împachetare, cât se adresează și consumatorilor online. 

Principalul factor comun care îndeamnă aceste două grupuri să acționeze este responsabilitatea pentru mediu, cât și dorința de eliminare a risipei, iar Linda ne-a spus despre cum răspunde R-CREATE acestor nevoi: ,,Adresăm această problemă prin diminuarea semnificativă a cantităţii de ambalaje de unică folosinţă implicată în e-commerce, iar în același timp consumatorilor online le oferim o alternativă waste-free, ei beneficiind de o experiență îmbunătățită de cumpărare”.

 

FEPRA: Care este planul vostru pe viitor?

Linda Vasilescu: În acestă perioadă facem mai multe campanii de test, pentru a înțelege cum putem controla rata de adopție a serviciului nostru și cum putem calibra mai bine fluxurile.

În 2020 ne dorim de asemenea sa punem bazele clubului R-CREATE: clubul magazinelor online partenere care aleg varianta eco-friendly de expediere prin soluția R-CREATE. Considerăm că este absolut necesar să punem în comun brandurile care aleg să diminueze risipa și comunică în direcția încurajării publicului să aleagă variantele eco-friendly de shopping, ori de cate ori au o asemenea alternativă.

 

Popularizarea informațiilor pe scară mai largă cu privire la metodele alternative de împachetare a coletelor este cu siguranță o nevoie foarte mare. Acest model ne arată cât de eficient poate fi pentru toți cei implicați în procesul de vânzare-cumpărare, de la comerciant online la parteneri, la cumpărător. Reducerea semnificativă a cantităţii de ambalaje de unică folosinţă implicată în e-commerce, cât și îmbunătățirea experienței de cumpărare a utilizatorilor online sunt rezultatele ce ar trebui urmărite de orice comerciant online care își dorește să devină mai eco-friendly în timp ce crește afacerea.

Desigur, în condițiile în care chiar și astfel de produse vor necesita după un anumit număr de utilizări a fi reciclate, un management integrat al deșeurilor de ambalaje eficient este la fel de necesar, astfel ca valorificarea acestui model să fie pe măsura eforturilor de dezvoltare a întregului concept.

Distribuie articolul pe:

 

Articole asemănătoare