În ultimii ani populația a devenit din ce în ce mai preocupată de îngrijirea mediului și semnalarea provocărilor care apar în acest context, astfel că 70% din participanții unui studiu BCG și-au arătat îngrijorarea față de amprenta lor de carbon. Cei mai mulți și-au îndreptat atenția către unul dintre factorii principali care contribuie la îngrijirea globală față de mediu, și anume, gestionarea deșeurilor.
La nivel global, estimările arată că piața gestionării deșeurilor industriale va ajunge până în 2025 la 2,513.74 miliarde de dolari, acest număr fiind dublu față de ultimul raport din 2018, conform Zion Market Research. Gestionarea deșeurilor reprezintă procesele de colectare, transportare, eliminare, reciclare și monitorizare a deșeurilor.
Ca soluție a faptului că deșeurile industriale reprezintă 50% din deșeurile generate la nivel global, micii și marii producători trebuie să intensifice măsurile privind gestionarea deșeurilor produse, mai ales pentru a se alinia cu obiectivele de mediu propuse la nivelul fiecărei țări.
Mai mult, ambalajele, o categorie considerabilă de deșeuri, nu trebuie neglijată. În special dacă luăm în considerare cercetările la nivel european, care arată că raportul dintre cantitatea de ambalaje reciclate și cantitatea de ambalaje produse este unul semnificativ de îngrijorător. În 2018, în ceea ce privește responsabilitatea față de reciclarea ambalajelor, România se raporta astfel la UE: 50 kg reciclate din 80 kg ambalaje produse / capita, în timp ce media în UE era de aproximativ 110 kg din 174 kg ambalaje produse / capita.
În mediul de afaceri din România, când vine vorba de responsabilitatea în privința deșeurilor, destul de des auzim obiecții din partea agenților economici precum: “noi nu avem deșeuri pentru că suntem o companie mică”, “firma noastră are puțini angajați și nu are cine să se ocupe de acest lucru”, “avem cantități nesemnificative”, ”noi nu producem deșeuri”, etc.
Legislația este însă foarte clară și se aplică tuturor companiilor, fie că faci parte dintr-o companie mică sau dintr-o multinațională sau că activitatea ta se reducere la comercializarea sau punerea pe piață a unui singur produs.
Desfășoară un audit și vezi care este impactul activității tale
Auditul de mediu reprezintă o măsură importantă, în special pentru afacerile din domeniul industrial. Acesta presupune o evaluare periodică, în urma căreia vei afla ce măsuri au fost sau trebuie luate pentru a fi în acord cu standardele europene de mediu. Auditul trebuie să respecte o serie de criterii stabilite de autoritățile competente, iar în cazul gestionării deșeurilor, acesta are scopul de a reduce producerea de deșeuri sau de a facilita valorificarea acestora.
Cel mai important aspect în desfășurarea unui audit de mediu este însă protejarea ecosistemului și comunității de substanțele periculoase și deșeurile care se descompun mai greu.
De aceea, este esențial ca afacerea ta să realizeze un audit de mediu la o anumită perioadă de timp, așa cum dealtfel prevede și Legea 211/2011 art. 43 – care presupune ca fiecare persoană juridică să realizeze un astfel de audit și să implementeze un plan de prevenire și reducere a cantitatilor de deșeuri generate din activitatea proprie.
Analizează materialele folosite și cantitatea de deșeuri produsă
Procesul de gestionare a deșeurilor începe prin măsurarea cantității de deșeuri pe care o produci într-o anumită perioadă de timp. În primă fază, evaluarea cantității poate fi una estimativă, suficient cât să poți analiza dacă este fezabil să înlocuiești anumite ambalaje cu altele mai eficiente din punct de vedere al impactului pe care îl au asupra mediului, dar și al bugetului necesar întregului proces de gestionare al deșeurilor.
Măsurarea și monitorizarea deșeurilor la locul de desfășurare a activității reprezintă o obligație legală, iar pentru aceasta trebuie să ai o evidență foarte clară, pe care să o prezinți reprezentanților de mediu. O metodă este să notezi periodic volumul containerul în care sunt depozitate deșeurile produse de întreprinderea ta, cât de pline sunt înainte de a fi colectate și frecvența de colectare. Cifrele notate pot fi estimative, nu neapărat exacte, astfel încât să poți cunoaște la finalul unei anumite perioade câte deșeuri ai produs și ce s-a întâmplat cu ele.
Un mod prin care poți monitoriza acest aspect este să măsori empiric cantitatea, prin cântărirea ambalajului fiecărui produs și înmulțirea acelui număr cu cantitatea de produse vândute la final de lună.
Informarea cu privire la cantitățile de deșeuri pe care le produce întreprinderea la locul de desfășurare a activității și a celor puse pe piață nu doar că te ajuta în raportarea legală, ci și în optimizarea strategiei tale de afaceri. Astfel, vei putea îmbunătăți producția de deșeuri care, de exemplu, pot fi reutilizate, și reducerea celor care dăunează mediului și celor din jur.
Cedează responsabilitatea de reciclare
Când gestionarea și reciclarea deșeurilor devine o provocare pentru compania ta, o soluție eficientă este să cedezi această răspundere unei OIREP. Ce este un OIREP? Acronimul reprezintă Organizația de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorului, iar un astfel de partener te poate ajuta să-ți îndeplinești obligațiile legale de reciclare și valorificare pentru fiecare tip de deșeu în parte, așa cum impune legea.
Cu ce te ajută un astfel de partener?
O OIREP preia toată responsabilitatea de gestionare a deșeurilor de ambalaje și printr-un proces transparent, pune la dispoziție informații actualizate referitoare la detalii precum îndeplinirea obiectivelor.
Mai mult decât atât, aceste servicii vor aduce un plus de valoare și reduceri considerabile de cost companiei, în comparație cu raportarea directă către autoritățile de mediu sau amenzile pe care trebuie să le plătești în cazul în care nu respecți legislația. Conform Legii nr. 249/2015, în situația în care nu au fost îndeplinite obiectivele anuale de valorificare, pentru situația în care gestionează în mod individual deșeurile de ambalaje, operatorul economic este obligat să plătească către AFM anual o penalizare de 2 lei/kg pentru cantitățile de ambalaje puse pe piața națională. În cazul colaborării cu un partener de reciclare, costurile sunt reduse.
De exemplu, în cazul unui ambalaj de tip primar, produs dintr-un material precum sticla, compania ta trebuie să plătească la AFM 2000 lei/ tona de deșeuri din astfel de ambalaje. Costurile colaborării cu Fepra reprezintă 26% din aceste costuri, pentru aceeași cantitate de deșeuri compania ta va plăti 515 lei.
Dacă lipsa de resurse și organizarea privind gestionarea deșeurilor este o provocare pentru întreprinderea ta, intră în legătură cu unul din consultanții Fepra și îți vom oferi mai multe detalii referitoare la cum poți reduce cheltuielile care trebuie plătite la stat pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor.
Dă valoarea responsabilității de mediu
Așadar, vedem cum tendințele și politicile globale impun ca pe lângă dezvoltarea unei afaceri profitabile, companiile să se concentreze și pe componenta sustenabilității și a impactului în societate.
În contextul în care consumatorii și guvernele acordă din ce în ce mai multă importanță protejării mediului, este esențial ca afacerea ta să reevalueze gradul în care se armonizează cu aceste nevoi. Pentru multe întreprinderi, adaptarea la aceste nevoi va necesita schimbări, fie la nivel operațional intern, fie prin externalizarea unor servicii care pot oferi avantajul eficienței și al costurilor.
Dacă acesta sunt și obiectivele afacerii tale: gestionarea afacerii într-un mod eficient și prietenos cu mediul, menținerea eticii în afaceri, respectarea direcțiile globale de sustenabilitate, te invităm la o discuție cu un consultant Fepra - partenerul tău în vederea realizării obligațiilor legale de reciclare a deșeurilor provenite din ambalaje și nu numai.